Florian Bodog, propunerea PSD la Sănătate, avizat de comisia de specialitate. Ce spune despre „atențiile” oferite medicului Bodog

Florian Bodog, propunerea PSD la Sănătate, avizat de comisia de specialitate. Ce spune despre atențiile oferite medicului Bodog
Publicat: 04/01/2017, 15:14
Actualizat: 04/01/2017, 18:47

„E vorba de o confuzie, doctoratul meu nu are absolut nicio problemă. Eu am fost făcut conducător de doctorat de către Ministerul Educației. În luna mai a anului trecut o publicație din Oradea a făcut o sesizare la Ministerul Educației, care nu a luat nicio măsură pentru că sesizarea nu se încadra în limita legii și nici nu aveau bază legală pentru acest lucru, iar la sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie, în momentul în care se făceau listele pentru noul Parlament, mi s-a retras conducerea de doctorat. Am considerat această decizie a Ministerului nelegală și am atacat-o în justiție, la Curtea de Apel Oradea. Teza mea de doctorat a fost depusă în trei exemplare la momentul susținerii. Se găsește la Biblioteca Națională, nu știu de ce, dar practic în Biblioteca Universității din Oradea nu se mai găsesc tezele din 2001 încoace, decât foarte puține. (…) Teza mea de doctorat nu a fost niciodată contestată de nimeni, nu am fost niciodată acuzat de plagiat”, le-a spus jurnaliștilor Florian Bodog.

În fața membrilor comisiei care l-a audiat, Florian Bodog a declarat că nu a primit niciodată mită în calitate de medic. „În ceea ce privește șpaga, nu iau șpagă ca medic, nu iau șpagă deloc”, a declarat Bodog.

Acesta a prezentat în fața Comisiei programul pe care îl propune în mandatul de ministru al Sănătății, enumerând mai multe puncte prevăzute în programul de guvernare, între care construirea a opt spitale regionale în întreaga țară, care vor costa aproximativ 300 de milioane și că toate spitalele județene vor trebui să aibă capacitatea de a trata arși poată trata pacienți arși.

„Va trebui să avem plan de cercetare sectorial pentru că la fiecare dintre cele opt spitale regionale trebuie prevăzut centru de cercetare. Finanțarea spitalelor regionale este prevăzută deja pentru primele trei spitale. Spitalele regionale costă în jur de 300 de milioane. (…) Toate spitalele județene vor trebui să aibă capacitatea de a trata arși”. a precizat Bodog.

Florian Bodog a precizat că până la sfârșitul anului va fi adoptată o nouă Lege a Sănătății care va cuprinde în componență modificări pentru acordarea de salarii mărite pentru personalul medical.

„Pentru un medic rezident în anul I, 1.200 de euro brut, medic specialist gradul IV clinic 2.650 de euro burt. 0 la sută impozit pe venit pentru medici, sută la sută creșterea salariilor asistenților medicali începând cu 01.01.2018, 2.150 de lei salariul minim brut pentru infirmiere și asistenți sociali. (…) Până la sfârșitul anului vom avea o nouă Lege a sănătății care va prinde în componența sa toate modificările legislative pentru a acorda aceste salarii și inclusiv pentru a debirocratiza relația contractuală cu Casa de Asigurări a tuturor furnizorilor serviciilor de sănătate.”

Între proiectele pe care dorește să le pună în aplicare, Florian Bodog a mai enumerat: modernizarea spitalelor județene, dotarea localităților cu ambulanțe (fiecare comună să aibă o ambulanță), dotarea cabinetelor medicilor de familie, medicamente mai ieftine, asigurarea pieței cu medicamente, scăderea deficitului de personal, bani mai mulți pentru programele de sănătate.

Florian Bodog a ocupat funcția de director al Direcției de Sănătate Publică și de Control din cadrul Ministerului Sănătății din 2012 până în prezent, poziție pe care a ocupat-o și între 2010 – 2011, fiind și secretar de stat în cadrul aceleiași instituții pe probleme de sănătate publică și relații internaționale între 23 mai 2012 și 19 decembrie 2012 și director de cabinet din anul 2011 până în luna mai 2012. Este membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen din anul 2013.

A fost manager al Spitalului Clinic Județean Oradea între 2009 și 2010 și prodecan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea între 2008 și 2012. Din 2012 până în prezent, este decan al Facultății din Oradea.

Florian Bodog a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea în anul 1997, a obținut titlul de doctor în Științe medicale în 2001 și a absolvit Cursul de Înalt Funcționar Public în 2011.

Potrivit declarației de avere, Florian Bodog deține, împreună cu soția sa, trei terenuri extravilane în județul Bihor, a căror suprafață totală este de peste 15.000 de metri pătrați, un apartament în Oradea, o casă în Osorhei, județul Bihor și o casă cu teren în Ungaria.

Florian Bodog conduce un autoturism Volkswagen Polo fabricat în anul 2005 și are în conturi 593.000 de lei, peste 3.000 de euro, 545 de Yeni japonezi, acțiuni în valoare de 380 de lei și un împrumut acordat în nume personal în valoare de 254.675 de lei.

Potrivit declarației de avere, Florian Bodog a obținut în utlimul an fiscal peste 60.000 de lei din indemnizația primită de la Senat și peste 75.000 de lei din activitatea didactică în cadrul Universității din Oradea și în Spitalul Clinic Județean Oradea, în timp ce soția sa a obținut peste 52.000 de lei din activitatea didactică. Familia Bodog a încasat din dobânzile la bănci în ultimul an fiscal peste 3.000 de lei.

Potritiv ebihoreanul.ro, Florin Bodog ar fi devenit profesor și conducător de doctorate fără să fi semnat ca autor principal numărul minim de articole științifice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
×